Intelectualii lui Traian Basescu au castigat alegerile cu toate ca, de fapt, ar fi trebuit sa le piarda. De cand s-a format alianta PSD-PD-L editeaza doar cateva fraze, cum spunea Elena Basescu despre Emil Boc, in care ne proclama real politikul lui Basescu si imbratisarea cu ticalosii neo-comunisti mafioti. Au uitat de diavolul rosu, de comunism, de tot… Au devenit avocatii Diavolului Rosu. O analiza foarte buna in continuare:

Fragmente din editorialul din Observator cultural semnat de Carmen Musat

(…)Timp de trei ani ni s-a repetat pina la saturatie, ca sa ne intre bine in cap, ca pe scena politica autohtona evolueaza ingeri si demoni, ca exista un partid PDL nu doar de dreapta, ci mai ales de drepti, puri, incoruptibili si, de cealata parte, PSD si acolitul sau PNL, partide populate de creaturi infernale, de corupti si oligarhi demonici. Ca si cum toate resursele de onestitate, competenta si verticalitate politica s-ar fi putut concentra intr-un singur partid, dupa optsprezece ani de migrari spectaculoase, dupa convertiri si reconvertiri de la stinga la dreapta spectrului politic si retur, care au facut din traseismul politic o trasatura definitorie a specificului romanesc. Turma de editorialisti prezidentiali s-a straduit din rasputeri sa ne induca ideea ca Sfintul Traian, calare pe calul cel alb pedelist va stirpi definitiv Raul reprezentat de cei 322 , echivalent autohton al numarului Fiarei apocaliptice. Abandonind orice bruma de logica si de bun-simt, condeieri de la care te-ai fi asteptat sa dea dovada macar de o minima prudenta, daca nu si de ratiune, au reinventat, la nici doua decenii de la falimentul totalitarismului comunist, discursul mistico-politic.

 Daca in timpul guvernarii Nastase libertatea presei era amenintata de controlul politic instituit de partidul-stat PSD, in ultimii trei ani renasterea cultului personalitatii a demonstrat ca in Romania nu e nevoie de un regim totalitar sau de amenintarea politiei politice pentru ca orbirea voluntara sa ia proportii endemice, iar oportunismul indecent sa treaca drept atitudine. Mi-am imaginat o vreme ca reprezentantii marcanti ai cultului presedintelui cred sincer in onestitatea intentiilor si a declaratiilor acestuia. Tumbele logice pe care le-au facut in ultima saptamina pentru a motiva si a legitima noua alianta PDL-PSD sint, insa, dezgustatoare si au darul de a ne risipi definitiv iluziile in legatura cu discernamintul si onestitatea lor. Ceea ce pina acum era denuntat drept tradare a devenit, mai nou, compromis rational. Dupa ce au acuzat cu neobosita vehementa monstruoasa coalitie dintre PNL si PSD, imaginind scenarii catastrofice si anatemizindu-i pe liberali pentru tot felul de vinovatii reale sau inchipuite, ei vorbesc acum despre interesul national si despre responsabilitate politica. In loc sa recunoasca, onest, ca s-au inselat cind au sustinut ideea imaculatei conceptiuni a partidului prezidential, condeierii presedintelui s-au repliat si ne vorbesc, din virful buzelor, despre necesitatea pragmatismului in politica. Cu alte cuvinte, imbratisarea obscena dintre ingeri si demoni a devenit, in viziunea lor, un exemplu onorabil de Realpolitik. Mi se pare jenanta aceasta coborire, fara nici o tresarire de constiinta, din podul maximalismului etic profesat cu aplomb pina mai ieri, la postura de avocat al diavolului.

Cit despre sintagma intelectualii lui Basescu, atit de des auzita in ultima vreme, recunosc ca mi se pare excesiva si inadecvata. Ca sint de dreapta sau de stinga, intelectualii au indoieli, pun si isi pun intrebari, libertatea lor de gindire este incompatibila cu disciplina de partid. Nu e si cazul celor desemnati prin sintagma de mai sus. Discursurile lor, caracterizate printr-o orbire isterica in fata realitatii si printr-un conformism demn de propaganda regimului comunist (pe care il condamna declarativ, dar pe care il perpetueaza printr-o serie de reflexe conditionate) sint semnificative pentru ceea ce am putea numi gindirea incolonata. De aceea, mare parte din responsabilitatea pentru actuala configuratie poitica le revine si lor, nu numai politicienilor. Turma presedintelui, incremenita in proiectul unificarii dreptei, s-a trezit intr-o varianta reconditionata (prin succesive operatii estetice) a vechiului FSN. Sa fie acesta triumful natiunii (promis in sloganurile gen ei cu ei, noi cu voi ce pacatuiesc prin indecizie referentiala) sau somnul profund al ratiunii? (…)