In ultimii ani a existat in science-fiction un puternic curent impotriva explorarii spatiului, curent care a culminat cu filmul Gravity, in care este distrusa in totalitate orice urma de prezenta a fiintei umane in spatiul cosmic, iar omul este trimis inapoi la natura primordiala. Eu sunt in totalitate pentru explorarea spatiului, dar cred ca aceasta abordare, care ne arata cat de non-ospitalier este spatiul pentru om si cum putem esua in explorarea lui, este la fel de importanta, daca nu chiar mai importanta, decat fictiunea care ne prezinta reusita explorarii.

James Smythe a publicat – in doar 12 luni! – trei romane foarte diferite ca tematica, The Testimony, The Explorer si The Machine, dintre care cel de-al doilea, The Explorer, poate fi privit (la fel ca Gravity), ca un roman horror in spatiu. Nu am fost foarte incantat de aceasta carte atunci cand am citit-o, comparand-o cu un episod mai slabut din Star Trek. Insa atunci nu stiam ca The Explorer este doar prima carte din trilogia Anomaly. Acum, dupa ce am citit The Echo, al doilea volum al acestei serii, am ajuns sa privesc cu alti ochi intamplarile din The Explorer si mi-am schimbat radical parerea si in legatura cu primul segment al trilogiei.

In The Explorer insotim echipajul navei Ishiguro, in drumul ei dezastruos de pe Pamant spre o misterioasa Anomalie aparuta in Sistemul Solar. Intamplarile din The Echo se petrec la mai mult de 20 de ani de la cele din volumul precedent si, la fel ca in The Explorer, umanitatea organizeaza o noua expeditie spre Anomalie care pare a fi tot mai aproape de Pamant. De aceasta data nava Lara si echipajul ei par mult mai bine pregatiti decat Ishiguro pentru a face fata spatiului cosmic. Numai ca bezna spatiului din jurul navei si, in egala masura, intunecimea mintii umane sunt mult prea greu de patruns pentru fiinta umana, oricat de bine pare a fi pregatita.

The Echo este probabil cel mai sinistru roman ce se petrece in spatiul cosmic pe care l-am citit pana acum. Dar este atat de groaznic pentru ca, pe langa efectele directe pe care Anomalia si spatiul le au asupra oamenilor, exista si efectele indirecte, care scot din subconstientul echipajului, ce la inceput pare a fi cel mai echilibrat posibil, cele mai intunecate ganduri si porniri. Astfel, scenele inspaimantatoare, plus aceasta transformare a echipajului, fac ca si The Echo sa fie de multe ori, la fel ca precedentele carti ale lui Smythe, greu de digerat. Insa daca dupa The Machine am spus ca nu cred ca voi da vreodata o nota maxima unei carti a scriitorului englez, mi-am schimbat parerea odata cu acest roman excelent. Dureaza o vreme pana cand scrierile lui Smythe iti vor rearanja mintea de cititor, dar apoi vei fi al lui pe viata.

Interesanta, intunecata, foarte bine scrisa, plina de mistere legate de structura ei complicata – si delicioasa -, de universul intunecat din jurul nostru, dar mai ales de partea intunecata a mintii noastre, The Echo este cea mai buna carte a lui James Smythe de pana acum, si, in ciuda faptului ca a aparut chiar la inceput de an, sunt sigur ca va ramane una dintre cele mai importante carti ale anului.