Au urmat apoi cateva incidente care pareau initial izolate : mai multe grupuri de indivizi inarmati si purtand uniforme militare ruse au preluat controlul asupra Parlamentului Regional din orasul Simferopol, aupra Guvernului si asupra mai unor aeroporturi din zona. Erau, cel mai probabil,  soldati din baza navala de la Sevastopol – acolo unde e stationata flota rusa, in urma unui acord bilaterale semnat cu Kievul. In scurt timp, fortele armate ruse au inceput sa patruleze si pe strazi iar Legislativul de la Moscova a aprobat chiar trimiterea de trupe noi peste granita.

Oficial, autoritatile ruse spun ca nu au trimis niciun soldat suplimentar in Crimeea dar ca isi pastreaza dreptul de a face acest gest la nevoie, pentru a proteja etnicii rusi din peninsula. De cealalta parte, Kievul sustine ca numarul soldatilor rusi din zona a crescut cu peste 80.000 iar Kremlinul a preluat efectiv controlul asupra Crimeei. In aceste conditii, Ucraina a acuzat Rusia de invazie militara si a cerut ajutorul comunitatii internationale pentru a-si proteja integritatea teritoriala.

Organizatiile internationale si puterile occidentale au condamnat la unison actiunile Rusiei si i-au cerut sa-si retraga trupele suplimentare din Crimeea.

Situatia s-a agravat insa si mai mult in urma cu cateva zile cand, autoritatile regionale din Crimeea au adoptat o declaratie de independenta si au programat un referendum pentru alipirea la Rusia, pe 16 martie.

Aceasta criza a iscat cele mai grave tensiuni dintre Moscova si Occident de la incheierea Razboiului rece incoace. Washingtonul si Uniunea Europeana au impus sanctiuni usoare Rusiei si au amenintat cu masuri mai dure daca Kremlinul nu-si inceteaza actiunile militare din Ucraina. La randul sau, Rusia a afirmat ca va impune propriile sale sanctiuni vestului daca este supusa vreunui embargo.

Si totusi de ce este Peninsula Crimeea atat de importanta? O analiza realizata de Daily Telegraph incearca sa raspunda.

O zona cu potential economic

Din punct de vedere economic, ea este un loc destul de atractiv. Cu o suprafata de dimensiunile Belgiei, Crimeea are un sol fertil propice pentru agricultura. De asemenea, aici exista numerosi producatori de vin iar in ultima vreme au inceput sa se dezvolte si palntatiile de tutun.Peninsula mai este si o importanta destinatie turistica gratie climei sale subtropicale si numeroaselor statiuni de la malul Marii Negre.Totusi, Moscova nu e interesata de Crimeea pentu potentialul sau economic ci mai degraba pentru cel militar.

Potrivit Daily Telegraph, rusii au inceput sa domine penisnula pentru prima data in secolul al XVIII-lea. In 1783, ei si-au stationat flota aici, in ceea ce reprezinta astazi orasul Sevastopol. Era o poarta care oferea acces rapid spre Marea Mediterana, spre Balcani si spre Orientul Mijlociu.

Secole la rand, Crimeea a fost populata in mare masura de tatari musulmani. Acestia au fost insa deportati in Asia Centrala, dupa cel de-al doiela Razboi Mondial din ordinul lui Joseph Stalin. Dictatorul ii acuzase de colaborare cu nazistii iar jumatate dintre cei stramutati au murit in timpul relocarii.Succesorul lui Stalin, Nikita Hrusciov a facut cadou Crimeea Ucrainei, in 1954. A fost un gest neasteptat dar fara efecte imediate vizibile. La acea vreme, atat Ucraina cat si Rusia faceau parte din URSS, astfel ca apartenenta administrativa a Crimeei era neimportanta.Ea a devenit insa cruciala dupa destramarea Uniunii Sovietice la inceputul anilor 90. In acel moment, Moscova s-a trezit cu o importanta parte a flotei, stationata pe teritoriul unei tari independente: Ucraina.

Dupa negocieri lungi si dificile, Kievul a acceptat sa inchirieze portul Sevastopol Rusiei, pana in 2042, ca sa-si poata mentine flota la Marea Neagra. In schimb, Moscova a acceptat sa ofere Ucrainei o reducere de 30% a pretului la gaze.A fost insa o solutie de compromis care nu a multumit niciodata Rusia pe deplin. Autoritatile moscovite sunt deranjate de mai multe prevederi ale acordului – inclusiv de o clauza care spune ca Ucraina trebuie sa aprobe orice modernizare sau relocare de nave la Sevastopol.Din acest motiv, Kremlinul a inceput sa-si construiasca o alta baza militara la Marea Neagra, pe propriul teritoriu, in localitatea Novorossiysk. Proiectul a fost demarat in 2008 si s-a dezvoltat destul de repede astfel ca ar putea fi finalizat in anii urmatori. In aceste conditii, nici importanta militara a Crimeei nu mai e suficienta pentru a explica escaladarea tensiunilor din ultimele saptamani.“Exista cu siguranta motive culturale si etnice pentru care Moscova ar putea fi interesata sa-si mentina influenta in Crimeea. Explicatia pur militara si strategica insa, si-a pierdut din importanta in ultimii ani” a afirmat profesorul Christian Le Miere de la London’s International Institute for Strategic Studies citat de Daily Telegraph.

O regiune greu de controlat

La asta se adauga si tensiunile inter-etnice din randul populatiei. Potrivit statitsticilor, aproximativ 59% dintre locuitorii peninsulei Crimeea sunt rusi. Acestia sprijina prezenta trupelor moscovite in zona si ar putea chiar sa agreeze ideea unei alipiri la federatia mama.Restul populatiei se opune insa acestor masuri. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, tatarii deportati de Stalin si urmasii lor au inceput sa revina in Crimeea iar acum reprezinta cam 12% dintre locuitori.Ei sunt extrem de suspiciosi cu privire la orice apropiere fata de Rusia si si-au exprimat clar spirjinul fata de noile autoritati pro-europene din Kiev.In plus, in zona mai traieste si o comunitate de ucraineni ortodocsi care se ridica la 24 de procente din totalul cetatenilor. Nici ei nu vor o alipire la Rusia ci prefera sa ramana sub administratia Kievului.

Crimeea vs integrare europeana

In aceste conditii, o eventuala ocupare fortata a Crimeei de catre Moscova s-ar putea dovedi exploziva si ar da mari batai de cap Kremlinului. Astfel, ea ar creea mai multe probleme decat merita.

Din acest motiv, analistii cred ca Moscova nu e intr-adevar interesata de o invazie militara in Crimeea ci ar vrea mai degraba o solutie diplomatica pentru problema peninsulei. Care ar putea fi aceasta?

Profesorul Stephen Bittner, de la Universitatea Sonoma din California spune ca Ucraina ar trebui probabilsa returneze Crimeea Rusiei in schimbul integrarii europene. “Peninsula nu are o semnificatie prea mare pentru Ucraina. Kievul a primit-o  in dar de la Nikita Hrusciov.  Aici ar trebui sa se gaseasca posibilitatea de negociere si compromis. Cred ca nationalistii ucraineni ar putea fi convinsi sa renunte la Crimeea, in schimbul integrarii europene”, a afirmat el pentru Al Jazeera.