Acestea sunt afirmatii reprezentative pentru infaptuitorii politicilor economice romanesti, nu doar din aceasta avanpremiera preelectorala de vara, ci din intreaga perioada postdecembrista, ba chiar mai de demult, din apusele (oare?) vremuri ceausiste si dincolo de ele. Ce a vrut sa spuna, de fapt, Daianu?

Cu riscul de a relua o tema pe care am atins-o de curand, metoda prin care se creste, temporar si aparent, „competitivitatea” nationala se bazeaza pe impulsionarea sectoarelor exportatoare in timp ce se franeaza cele importatoare. in principal, se face prin cresterea masei monetare care are ca efect, de regula, deprecierea mai rapida a cursului de schimb cu monedele tarilor exportatoare fata de preturile interne.

Procedura are efect trecator, asa ca trebuie repetata periodic, cu marirea dozei in caz de criza. Economiei romanesti ii trebuie injectata recurent inflatie, ca unui dependent intrat in sevraj. Preturile unor anumite bunuri de consum si factori de productie trebuie sa creasca permanent, astfel incat antreprenorii sa fie ademeniti in productia acelor bunuri si factori de productie. Sau, analizand situatia la rece, adica static, cum sade bine oamenilor cu experienta in guvernare si prieteni prin economia aflata in rigor fascis, ca trebuie sa primeasca premiul de stat cu coronita impletita din profituri artificiale cei care au exportat si, n-aveti grija, vor mai exporta mult timp de acum incolo.

Si mai trebuie rasplatiti cu un premiu de la stat acei antreprenori care se opun cu abnegatie eforturilor straine de a transforma neamul romanesc, Doamne fereste!, in piata de desfacere. Politica lui „a nu lasa sa se aprecieze leul” duce la cresterea relativa a preturilor bunurilor, serviciilor si materiilor prime din import, astfel incat sa piarda din competitivitate in comparatie cu bunurile neaose romanesti.

Problema e ca subventionarea sau dezavantajarea unor industrii de dragul exportului implica malinvestitii specifice in acele industrii, la care se adauga efectul malinvetitiilor generale, asa cum sunt descrise de teoria austriaca a ciclurilor de afaceri, care sunt induse in toata structura de productie a unei economii prin metoda specifica de subventionare discutata acum: cresterea masei monetare.

Asadar, dupa Daianu, veniturile reale nu trebuie sa creasca dinspre partea monetara (incetinirea productiei de moneda fiduciara si credit fara acoperire) ci, extraordinar, dinspre cea a bunurilor si serviciilor: cumva, in ciuda politicilor de impulsionare a iesirilor de bunuri si franare a intrarilor, cresterea abundentei reale interne trebuie sa depaseasca productivitatea tiparnitei.

Toate aceste contorsiuni macroeconomice sunt proiectate, in principal, pentru doua scopuri declarate: imbunatatirea balantei comerciale si acumularea de rezerve valutare. Ambele deziderate sunt contraproductive, daca privim la imaginea de ansamblu a economiei. Balanta se regleaza de la sine intr-o economie libera, iar faptul ca sta pe negativ ani si chiar decenii nu ar trebui sa fie ingrijorator pentru o economie emergenta care absoarbe permanent investitii straine si venituri ale emigrantilor.

Pe de alta parte, acumularea de rezerve valutare este la fel de iluzorie ca imaginatia unui dependent de halucinogene. Sa luam exemplul Chinei, pentru ca tot vorbea domnul Daianu despre asiatici. Prin tinerea yuanului la un curs artificial de mic in comparatie cu dolarul, deci prin impiedicarea aprecierii monedei nationale, China face jocul deficitului fara lacrimi al SUA. Vapoarele pleaca pline cu marfa chinezeasca si se intorc goale din SUA, in schimb Banca Chinei a strans rezerve impresionante de dolari si de titluri de stat americane.

in conditiile si in masura in care dolarul isi va continua trendul descendent iar obligatiunile americane, federale sau locale, se aproprie tot mai mult o anticipata insolventa suverana, strategia asiatica se va dovedi perdanta. China va fi exportat resurse si energie umana contra unor hartii a caror valoare se topeste vazand cu ochii.

Cursa vicioasa in care ne aflam duce la cresterea nivelului preturilor, deficitelor si indatorarii nationale, iar la final ne asteapta inca un colaps economic. De ce oare am vrea sa continuam o asemenea strategie? Ar trebui sa lasam economia in pace, sa produca ce crede ea ca este mai profitabil, pentru pietele interne sau pentru export. Ar trebui sa inghetam masa monetara si sa lasam libere cursul de schimb si rata dobanzii pentru a servi ca jaloane realiste ale indelungatelor si riscantelor procese investitionale care sunt substanta si miza unei economii prospere.

Crede consilierul onorific al primului ministru, Daniel Daianu, ca leul nu trebuie lasat sa se aprecieze in termeni reali, pentru a se obtine astfel o crestere relativa a exportului. Leul nu trebuie sa se aprecieze nici nominal, pentru a avea o „economie competitiva”. Putem urma exemplul economiilor asiatice care asta au invatat dupa „teribila criza”: sa isi deprecieze moneda si sa acumuleze rezerve valutare.