Iata ca guvernul Ponta a ajuns, dupa doar doua luni, sa faca o noua rectificare bugetara. Deloc intamplator, aceasta vine dupa ce Comisia Europeana a „presuspendat” (iata o formulare de-a dreptul romaneasca!) finantarea a trei programe operationale. Pe de alta parte, previziunile de crestere economica ale Romaniei in ultimul trimestru au fost corectate in scadere. Mai mult, analistii internationali nu privesc cu optimism evolutia economiei europene in 2013. Una peste alta, numai vesti proaste!

Acum, nu vreau neaparat sa scot Guvernul cu basmaua curata, dar, in mod sigur, o mare parte din „bombele cu ceas” despre care vorbea, mai deunazi, Victor Ponta sunt adevarate. Daca aveti curiozitatea sa urmariti comentariile presei, veti constata ca pana si jurnalistii sustinatori ai taberei prezidentiale admit ca proasta gestionare a proiectelor cu fonduri europene a fost derulata, in majoritate, de guvernele Boc si Ungureanu. Fireste ca asta nu inseamna ca vina apartine in exclusivitate guvernelor alcatuite pe scheletul PDL. Sau, mai precis, n-as spune ca guvernul Ungureanu sau chiar guvernul Boc au urmarit deliberat fraudarea acestor fonduri.

Cred, mai degraba, ca in buna traditie romaneasca, de la Dumnezeu pana la omul de rand diversii sfinti si sfintisori au vamuit, fiecare dupa constiinta si posibilitati, tot ce se putea vamui. Practic, din 2007 incoace, gunoiul s-a tot strans sub pres. A cazut magareata pe guvernul Ponta sa fie nevoit sa dea presul la o parte! Chestiunea vine in contextul in care acelasi guvern si-a asumat „reintregirea” salariilor, dar si continuarea reformelor (adica a austeritatii) impuse de FMI si ceilalti parteneri internationali.

In acest moment, tare-mi vine sa cred ca atotstiutorul presedinte fost suspendat, care ne dadea lectii de strategie economica asta-vara, pe parcursul amintitei suspendari, era pe deplin constient de aceste „bombe cu ceas”. Traian Basescu avertizase, inca din primavara, asupra situatiei oneroase a gestionarii fondurilor europene si, sunt sigur (dar este o convingere personala pentru care nu am dovezi), ca impunerea unei formule de guvern cu un Minister al Afacerilor Europene si desemnarea in fruntea acestuia a lui Leonard Orban au fost tot idei sau sugestii coborate din Cotroceni. De ce oare domnul presedinte, de ale carui inteligenta si informare nu se indoieste nimeni, nu a gasit calea pentru ca aceste probleme sa-si afle solutiile in mod civilizat, democratic si responsabil, adica fara aruncarea pisicii in curtea vecinului? Cred ca aici este, de fapt, cheia prin care trebuie judecata performanta politica in sens istoric.

Sa lasam insa deoparte intrebarile retorice! Guvernul Ponta sta prost cu banii, iar Opozitia a prins momentul si-i cere proiectul de buget pe 2013. Acum, inainte de alegeri! Solicitarea nu e deloc inocenta. Daca privim din perspectiva evolutiilor economice amintite mai sus, bugetul pe 2013 ar trebui sa fie de o mai mare austeritate decat cel pe anul in curs. Asta inseamna fie o restrangere serioasa a cheltuielilor in sectorul bugetar – ceea ce un guvern social-democrat nu prea poate face -, fie o crestere a fiscalitatii. De banii din eventualele privatizari nu e cazul sa vorbim. Investitorii stiu foarte bine ca, atunci cand vanzatorul se afla la ananghie, nu e cazul sa faca oferte generoase. Prin urmare, un eventual proiect de buget pe 2013 dat publicitatii acum ar fi sau populist-nerealist, sau sinucigas din punct de vedere electoral.

Opozitia risca insa prin aceasta solicitare pentru ca, exact asa cum spuneau liderii PDL in urma cu un an, i se poate cere propriul proiect de buget si acele „solutii” pe care le cereau si ei opozitiei cand se aflau la putere.

Sa privim, cu detasarea de rigoare, care au fost solutiile PDL de relansare economica si ce a facut USL de cand a ajuns la guvernare. Economic vorbind, guvernele Boc (in ultima perioada) si Ungureanu au mizat pe investitiile de stat si, in cea mai mare parte, pe investitiile in infrastructura. Teoretic, investitiile sunt o cale majora de a iesi din criza. Banii din aceste investitii au fost orientati, deci, fie spre firme straine (constructori, antreprenori), fie spre companii romanesti cu „potential”.

Asta inseamna fie diversi „regi” ai asfaltului si betoanelor, fie firme ale clientelei de partid. Trebuie sa recunoastem ca orientarea banilor catre un segment relativ restrans de industriasi, dezvoltatori, antreprenori etc. este o politica de dreapta! Mai ales ca banii respectivi s-ar putea spune ca erau luati din salariile taiate ale amarastenilor. Problema reala este ca investitiile derulate de guvernele de centru-dreapta au fost foarte departe de a da rezultatele scontate. Ne amintim de bucatelele de jumatati de autostrada inaugurate de Emil Boc, dar si de extravagantele produse de MDRT-ul doamnei Udrea.

De cealalta parte, guvernul Ponta a luat decizia taierii masive a banilor de la proiectele nesustenabile (sau momentan nesustenabile). Adica a taiat macaroana industriasilor si a orientat banii catre autoritati locale si catre tot felul de ajutoare de stat (in special in agricultura). Cu alte cuvinte, a avut o politica de stanga, injectand fonduri in acel segment care este electoratul fidel al USL: salariati, agricultori, pensionari, administratie locala.

Partea proasta este ca, dincolo de posibilele si probabilele drenari electorale, o astfel de politica de cheltuire a banului public nu asigura o crestere economica durabila. Deocamdata cel mai mare avantaj pe care il are USL este tocmai posibilitatea de a face curatenie in finantele publice si de a asigura terenul pentru o relansare economica sustinuta incepand din primavara anului viitor. Pana atunci insa mai sunt alegerile, iar ispita electorala e mare!