Acum, ca ne-am lamurit ca numai lacomia pura, speculativa si agresiva e cauza crizei mondiale, nu ne ramane decat sa numaram cate fire de par ne separa de un crah precum cel din 1929. Dupa parerea unui tip doxat, Paulsen, sa tot fie vreo 700 de miliarde. De dolari.
Pe plaiurile insorite si domoale ale Mioritei noastre, nu incetez sa ma minunez cum baliverna castigurilor fabuloase a putut crea o asemenea emulatie, cum de s-au aruncat bancherii cu capul inainte ca berbecii, cum au fost luate de bune cifrele scoase din burta si cum irealitatea a fost scoasa la produs, pe corso, ca ultima borfeta. Acum cinci sute de ani, o comedioara medievala vorbea de unul care se indestulase mirosind mancarea si care a fost obligat sa plateasca negustorului. I-a platit pana la urma, dar numai cu sunetul banilor. Ai zice ca astfel de figuri sunt imposibile in lumea moderna. Si totusi, ma incapatanez sa afirm ca omenirea nu progreseaza decat formal, ca un prostanac contemporan nu-i cu nimic mai evoluat decat un prostanac sclavagist. Ca poate fi la fel de repede dus de nas si e tot la fel de iute in a zugravi cai verzi pe pereti. Dar, daca odinioara Tandala era distractia unei comunitati restranse, azi, acelasi palavragiu trage foloasele unei regii iscusite si este purtat pe brate de echipe de experti. Nu altfel imi pot explica triumful lui George W. Bush, poate cel mai strain presedinte de propria tara…

Dar sa ne intoarcem la oile noastre, sa nu vedem numai paiul din ochiul altora. Cuprinsi de valul piramidal al iluziilor, politicienii romani au ajuns la concluzia ca suntem un soi de trib african, unde poti, cu oglinjoare si margele, sa iei totul: votul. Deunazi, un comentator lauda mintea cea de pe urma a dlui Geoana. Dimpotriva, asertiunile presedintelui PSD dovedesc ca acesta si-a pierdut si bruma de ratiune si putinul bun-simt. Am hotarat cu niste prieteni s-o stergem o leaca prin strainatate, sa ne dam imigranti si apoi sa insfacam prima de 20, ba nu, chiar de 25.000 de euro. Pe urma, ni s-a facut mila. Nu de dansul, ci de propriile buzunare. Sa te apuci sa promiti ca vei arunca in aer douazeci de miliarde de euro depaseste in anvergura cel mai rasunator faliment, dar si cea mai adanca prostie. Si nu apuca bine guvernul Mircea Geoana sa inchida gurita ca, hop, soseste-n goana premierul cu porumbelul autostrazii lui! Daca tot ai praduit cateva miliarde pe nimicul imbobosat numit Bechtel, mai bine fa-te ca ploua. Ciocu’ mic! Lasa-l pe Geoana sa construiasca! Cand ploua, nu se asfalteaza, deci, adio autostrada. Asa gasim macar o scuza! Iar culmea ridicolului, a ridicolului pompos, cu pretentii stiintifice sau morale, vine si de la PD-L. Aici s-a inventat numarul magic 836. De kilometri! Probabil ca strategii partidului si-au zis ca niste cifre bolovanoase suna mai credibil, par cujetate mai adanc. Pe scurt, s-a incins hora ametitoare a prostiei si nimeni nu vrea sa faca pasul inapoi. E o lacomie de vorbe colorate si ridicole. S-a dat liber la promisiuni ca la rate.

Cei care dau cu mapa-n noi nu rosesc, macar putin? Nu li se face greata? Iar poporul – va intreb – e chiar atat de fraier? Nu cumva, poate pentru prima data, sa fie valul demagogic moartea demagogilor? Iar cei cu cea mai saraca oferta sa ia potul? Dar daca si asta e o tehnica diabolica? Pazea, vor sa ne fure calul!!