Continuare a uneia dintre cela mai celebre pelicule pentru adolescenti, New Moon omagiaza in continuare epica poveste de dragoste dintre Edward si Bella, ii daruieste celebrei domnisoare Swan un nou interes amoros si aduce in scena alte personaje fantastice: varcolacii si regalitatea din lumea vampirilor, clanul Volturi.

Povestea din New Moon porneste cu minutiozitate pe urmele Twilight: Bella e pe cale sa isi aniverseze ziua de nastere, atunci cand este atacata de Jasper. Nefericitul eveniment il va convinge pe Edward ca temerile sale cu privire la siguranta fetei pe care o iubeste sunt cat se poate de intemeiate si ca singura solutie este aceea de a o parasi. Prada unei adanci depresii, Bella isi revine cu ajutorul lui Jacob, care ascunde insa la randul sau un secret fantastic. Atunci cand regalitatea din lumea vampirilor, clanul Volturi, intra insa in scena, amenintand viata lui Edward, rolurile se inverseaza si adolescenta cu nimic speciala va merge in Italia sa isi salveze iubitul.

Cast-ul castigator din Twilight se intoarce si in New Moon, aproape necunoscutii Robert Pattinson si Kristen Stewart revenind insa pe marile ecrane din postura de superstaturi. Lor li se alatura nume celebre, care dovedesc faptul ca Twilight incepe sa devina un fenomen luat in serios de toata lumea. Astfel, copilul minune al Hollywoodului, Dakota Fanning, o va interpreta pe Jane, un membru al clanului Volturi cu puterea de a tortura printr-o simpla privire. Michael Sheen, actor englez cu aparitii laudate de critica il aduce la viata pe Aro, liderul regalitatii italiene a vampirilor, cu un talent care straluceste ca un diamant din randul tinerilor neexperimentati cu care imparte ecranul, facand din batranul vampir unul dintre cele mai vibrante si mai complexe personaje.

La fel ca si in precedentul Twilight, temele universale cu care jongleaza New Moon vor magnetiza publicul. Iubirea profunda, mistuitoare si debordand de epic e acum inlocuita de socul si disperarea unei despartiri care a frant nu numai inima Bellei, dar si pe cea a mii de adolescente de pretutindeni. Desi Twilight fara Edward inseamna un minus aproape insuportabil la capitolul atractivitate masculina, Taylor Lautner ii ia locul cu mandrie, abdomenul cu patratele si bicepsii lucrati stergand cu oarecare succes zambetul de milioane al englezului. Jocul actoricesc s-a mai imbunatatit, iar prezenta unor nume cu greutate precum Michael Sheen si Dakota Fanning ofera greutate si credibilitate filmului. Un progres vizibil se inregistreaza si la capitolul make-up, scenografie, cinematografie, efecte speciale si uz de CGI, multele milioane pe care Twilight le-a strecurat in conturile Summit facandu-si simtita prezenta. Tenta de albastru rece care accentua misterul din Amurg este inlocuita de tuse mai calde, puse in valoare de firea artistica a regizorului Chris Weitz. Scenariul e semnat de aceeasi Melissa Rosenberg, ceea ce confera filmului o anumita continuitate. Iar baza Twilight creste, creste.

De partea cealalta, minusurile cu care este asociata intreaga saga se fac si aici simtite, si, din pacate, un buget mai mare nu aduce cu sine un joc actoricesc sclipitor al protagonistilor si nu diminueaza din hilaritatea unora dintre replici, transpuse direct din paginile cartii. New Moon e cea mai intunecata si mai deprimanta carte din serie, ceea ce se traduce pe ecran printr-un pas lent, care te poate plicitisi, daca inima ta nu bate la unison cu cea a oprimatei Bella. Pana la venirea lui Jacob, filmul sufera atat de tare de pe urma absentei lui Edward incat incepi sa te intrebi unde s-au ratacit fetele rele ale Hollywod-ului si ce le impiedica sa marsaluiasca in Forks si sa ii ofere cateva lectii binemeritate de girl power incolorei Bella. 

In ciuda neajunsurilor de mai sus, steaua Twilight incepe sa straluceasca din ce in ce mai tare, New Moon stabilind recorduri de box-office prin premiera si aducand in universul vampirilor aproape 300 de milioane de dolari, numai in America. Ceea ce pune solid bazele pentru continuarea Eclipsa, in care Bella e incurajata din toate partile sa dea verdictul pentru cel mai aratos personaj fantastic si sa aleaga o data intre Jacob si Edward.