Este irational si nedrept sa compari mere cu sine de cale ferata, la fel cum exagerat a fost ca eu sa compar Comic Con cu Otaku Fest. Si totusi nu m-am putut abtine si m-am dus asteptindu-ma la aceleasi mii de vizitatori, la o atmosfera colorata si zgomotoasa, cu speranta unei imersii hipnotizante in universuri manga, in cultura japoneza, in referinte cu care am crescut si de care mi-era dor.

Bine, poate m-am asteptat la prea mult: samurai la usa, o pleiada de Sailor Senshi impartind pliante, cateva gheise care sa te conduca pe aleea artistilor, un spectacol de lupta cu katane, un Light Yagami si un L cu cate un Death Note in mana pentru a bifa invitatii sositi la evenimente… si poate niste ceai.

E rau sa compari merele cu sinele de tren. Asa ca nu am sa spun nimic despre Comic Con ca si element de referinta pentru un astfel de eveniment. Publicul tinta, desi nu mult diferit, totusi diferit. Asa ca Otaku, festival dedicat amatorilor, fanilor si impatimitilor genului, poate ca a fost un eveniment reusit. Poate ca manifestarile au fost pe gustul lor, iar unele poate ca au fost de-a dreptul spectaculoase. Nu pot totusi ignora o stare de confuzie generala, a organizatorilor si a participantilor, majoritatea parand ca au nimerit acolo din intamplare, ca nu sunt siguri ca au ajuns la locul potrivit, ca asta ar trebui sa gaseasca acolo. Oricui organizator de evenimente i se poate intampla sa mai greseasca numarul salii in care are loc o prezentare de carte sau un atelier de orice fel, dar e destul de neprofesionist pentru a saptea editie.

Lipsa de umor m-a contrariat. Oamenii astia – si prin asta inteleg publicul participant – ar trebui sa aiba cel mai dubios si expresiv umor posibil. Cine s-a uitat la Trigun stie despre ce vorbesc. Si totusi… mult prea seci. Foarte rar sesiuni ad-hoc de instantanee cu cosplayeri. Foarte rare grupurile de fani impartite pe caprarii, care sa discute cu pasiune despre vreun subiect preferat. Prea multa liniste. Mult mai multa lume afara la tigara decat la standuri, desi cred ca – din punct de vedere financiar – majoritatea expozantilor s-au descurcat decent.

Prilej de bucurie sa ma intalnesc cu Michael Haulica si Oliviu Craznic si sa recomand volumele Transfer si …la sfarsit a mai ramas cosmarul oricui am avut ocazia sa ii povestesc despre carti. Am aruncat ochii cu jind la o colectie Murakami, fascinanta si costisitoare ca o bijuterie de lux si as fi vrut sa vad si eu atelierul ala de kimono-uri, dar cumva nu m-am prins nici cand, nici unde  a avut loc.

Dar am mai avut si alte motive de bucurie: prietenii de la Harap Alb Continua, voluntarii de la Otaku, fete cunoscute la Comic Con, recunoasteri si schimburi de impresii, o atmosfera generala de tinerete si spirit liber. N-a fost rau, desi… „merele” au fost de zece ori mai bune. Nah, ca am zis-o!