Ziarele au spus ca-i asteptam de 40 de ani. Eu personal ii astept pe Rolling Stones de vreo 15, de cand ma cert cu mama in legatura cu frumusetea ascunsa a lui Mick Jagger, de cand inima mea bate in ritm de beat puternic, asa cum numai Charlie Watts stie sa loveasca in tobele lui magice

Am stat peste 6 ore in picioare, e adevarat. Nu-i nimic, ca n-am stat, am dansat. Au fost peste 40 de grade, am aflat. Mie, sincer, nu mi s-a parut chiar asa de rau, poate fiindca nu-mi statea mintea la transpiratie. Au fost 60.000 de oameni, dintre care 20.000 compactati pe gazon, in dreptul scenei. Eu am fost printre cei care au avut privilegiul de a privi ochi in ochi idolii a patru generatii, chiar de la marginea scenei, asa ca mi se pare un amanunt nesemnificativ faptul ca nu aveam loc sa-mi tin geanta pe umar.

Pe scurt, sa fi dat grindina, viscol, bombe cu napalm, si nu mi-ar fi pierit entuziasmul. Am intrat pe gazon la ora 17.00. O ora mai tarziu, baietii de la Iris isi incepeau concertul, nemaivazut si nemaiauzit, la ora 18.00 punct. Un recital tare bun, care ar fi meritat ceva mai multi spectatori decat cei doua-trei mii care cantau impreuna cu ei, rataciti in mijlocul terenului de fotbal acoperit cu cauciuc de la Lia Manoliu. Au multumit pentru aceasta onoare veteranilor muzicii rocknroll, care insa aveau sa-si ocupe scena abia peste trei ore.

Intre timp, un mic concert The Charlatans, lipsit de magnetism, inca putin soare, inca o coada la apa si bere, si apoi suvoiul urias de oameni care a erupt pe stadion inainte de ora 20.00, cand portile s-au inchis definitiv, iar noi am inceput sa simtim tot mai real cum ne apropiem de momentul in care Mick Jagger va alerga neobosit pe uriasa scena ridicata in preziua concertului de cateva sute de muncitori din toate colturile lumii.

La ora 21.25, pe ecranul de 10 metri montat deasupra celei mai mari scene de concert din lume, a aparut un meteorit, artificii au explodat spre cer si, odata cu ele, si inima mea, pentru ca primele acorduri de chitara ale lui Keith Richards au tasnit spre noi, chipul lui a fost proiectat gigantic pe ecranul de care se lipisera toti ochii, apoi si ceilalti membri ai trupei si-au facut auzita prezenta, si pe urma a venit, in sfarsit, momentul in care l-am vazut de-adevaratelea pe Mick Jagger alergand pe scena. Era viu, era real, parea atat de tanar, iar eu eram acolo You Start Me Up a fost prima piesa, Satisfaction a fost piesa care ne-a ridicat spre cer, atunci cand Rolling Stones au alunecat pe o scena mobila chiar in inima stadionului, si noi am cantat cu ei, undeva intre bucurie si delir, aplaudam si radeam si a fost pentru prima data cand nu s-a mai aplicat principiul ca in viata suntem singuri.

In tristete si in durere poate ca suntem singuri, dar acolo am fost 60.000 de oameni care ne-am bucurat impreuna, am cantat, am dansat, am trait doua ore ca un vis.